Cupa Max Ausnit

Sâmbătă, 03 August, 2019
Ești pasionat de ciclismul pe șosea, în viteză, în bătaia vântului, în echipă sau solitar? Atunci înscrie-te și pedalează la Cupa Max Ausnit în 3 august în Lugoj și împrejurimi.

Anul acesta se împlinesc opt ani de când sute de cicliști pedalează la cea mai palpitantă cursă de șosea din România! Ia cu tine și prietenii, noi vă așteptăm la un eveniment creat special pentru voi!

Taxa de înscriere: 0 (zero)

Curse Sâmbătă, 3 August, 2019


Cupa Max Ausnit


Traseul are lungimea de 116 km și 1100 m diferență de nivel



Cupa Max Ausnit 116.0 km (1 tur)

Startul se va da la ieșirea din sensul giratoriu, intersecția cu DN6 centura Lugojului. Va trebui să fi bine încălzit la start, deoarece în primii 9 km vei avea 4 cățărări scurte care te vor pune serios la încercare.

Apoi vei pedala pe un traseu aproape plat, până la km 28 când începe urcarea de la Lacul Surduc. Ajungi în Fârdea și te îndrepți spre bifurcația cu Gladna Montană unde încep 1.3 kilometri de cățărare cu o pantă medie de 6.5%. Apoi urmează o coborâre prin pădure unde e momentul să-ți dozezi energia pentru următoarea cățărare de 1.8 kilometri cu 3.9%.

Urmează aproape 30 de kilometri de plat cu câteva porțiuni vălurite, după care, la kilometrul 73 începe adevărata provocare. Urcarea spre mănăstirea Dobrești este prima dintr-o succesiune de ”ziduri” care îți vor stoarce toată energia. Pe dealurile din acestă zonă nu ai timp de odihnă. Urmează, la kilometrul 80.5, ”muur de Lăpușnic” care te va solicita la extrem.

Ultimii 10 kilometri ai cursei încep din satul Balinț și sunt parcă special croiți pentru puncheori ca Gilbert, Sagan sau van Avermaet. Dacă ești mai proaspăt decât adversarii, după kilometrul 110 un atac îți poate asigura victoria: ultimele 2 ziduri se află chiar la final, cu finish-ul pe o rampă de 7%.

Cupa Max Ausnit
Descarcă traseu (.gpx)

Traseu


Program

Vineri, 2 august - parcarea A&O Trucks Stop

17:00 - 20:00 Ridicarea pachetului de start

Sâmbătă, 3 august - parcarea A&O Trucks Stop

07:00 - 09:00 Ridicarea pachetului de start

09:30 Ședința tehnică

10:00 START

12:45 Sosirea primilor concurenţi

13:00 - 16:00 Servirea mesei

16:00 Festivitatea de premiere

 

Regulament

Detalii despre organizare și participarea la concurs pot fi găsite în regulamentul oficial.

 

Declarație pe proprie răspundere

Descărcați Declarația pe propie răspundere pentru Cupa Max Ausnit 2019 folosind acest link pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani, iar pentru minori acest link.

Pentru a grăbi procesul de ridicare a kiturilor de start am aprecia  aducerea declarațiilor precompletate. În caz contrar, se vor completa la fața locului.

Premii

Categorii Locul 1 Locul 2 Locul 3
 General 500 EURO 300 EURO 200 EURO
 Elite Masculin 300 EURO 200 EURO 100 EURO
 Elite Feminin 300 EURO 200 EURO 100 EURO
 Elite U23 300 EURO 200 EURO 100 EURO
 Elite Juniori 300 EURO 200 EURO 100 EURO
 Masculin 18-29 ani 300 EURO 200 EURO 100 EURO
 Masculin 30-39 ani 300 EURO 200 EURO 100 EURO
 Masculin 40-49 ani 300 EURO 200 EURO 100 EURO
 Masculin 50+ ani 300 EURO 200 EURO 100 EURO
 Feminin Open 300 EURO 200 EURO 100 EURO

Sponsori şi parteneri


Sponsori Principali